Mihai Hafia TRAISTA
aici este soarele
plopilor mei,
aici începe urcuşul
drumului meu către
stele!»
Mihai NEBELEAC
Fie că îl auzi cântând în
limba română «Cât îi satu’ meu de mare» sau «Mândră floare de bujor», fie în
limba ucraineană «Ой, мамо, каже ,мамо...»[1] sau «Ковала зазулечка»[2], fie că îl auzi colindând «O ce veste
minunată» sau «Дивная новина»[3], fie că îl auzi cântând
romanţa «Pe lângă plopii fără soţ» sau o doină maramureşană,
despre Vasile Boiciuc Rogneanu poţi spune un singur lucru – este un talent
lăsat de Dumnezeu pe plaiurile ronişorene, pentru alinarea tristeţilor noastre.
Nici nu se putea să fie altfel, deoarece despre oameni ca
Vasea Ronişoreanu, cum îl numesc eu, se spune că dacă se naşte unul la o sută
de ani este o binecuvântare pentru acel loc. Vasea, înainte de a fi un mare
artist, este un mare om. Un mare creştin care este în stare oricând să dea
cămaşa de pe el celui ce i-o cere, să meargă două mile cu cel ce-i cere să-l
însoţească una şi să întoarcă şi obrazul stâng celui care l-a lovit peste cel
drept ca apoi imediat să-l ierte şi să spună asemenea Mântuitorului: «Iartă-i
Doamne că nu ştiu ce fac!..»
Nu se putea ca un asemenea
om, cum este Vasea Ronişoreanu să nu fie înzestrat cu un har divin, unul din
cel mai frumoase haruri cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe om – cântecul. Mai
ales când te naşti din aleanul cântecului de oier şi doina tăietorului de pădure,
între vârfurile brazilor ce par capete
de cruci pe seninul cerului, în locul unde timpul şerpuieşte întru-una, doar în
dulci suspine de primăvară, apropiindu-se cu sete de izvorul cu apă rece, unde
florile de măr zboară printre cârduri de cocori.
«Eu cânt de când m-am
născut, aşa cred, mama îmi spunea că la trei ani îmi cântam singur cântece de
leagăn ca să adorm», mi-a spus Vasea într-un interviu pe care i l-am luat, cu
câţiva ani în urmă pentru revista ucraineană «Vilne slovo».
Deşi, având o copilărie nefericită – un tată vitreg aspru şi o mamă nevăzătoare, Vasea a avut
curajul să privească vâlvoarea basmelor sale din vis în care cântecul,
dragostea de viaţă şi iubirea de tot ce-i frumos se scălda în soare şi în
şoaptele albilor mesteceni. Deşi niciodată nu a simţit mâna tatălui pe creştet,
deseori nu avea voie nici să stea la masă cu tatăl său vitreg, el a purtat
întreaga-i copilărie în inimă snopul de miresme al salcâmilor mustind de
floare, prefăcându-se în prinţul pârâului Ronişoara, a imaşului pe care păşteau
mieii nevinovaţi de albi şi ale livezilor de meri prin care privighetorile
se-ntreceau în triluri măiestre.
Vasile Boiciuc s-a născut la data de
25 iulie 1955, în frumoasa comună Rona de Sus, judeţul Maramureş. În acest loc
binecuvântat de Dumnezeu, în care s-a
născut Volf Tamburu – scriitor evreu, Ivan Fetico – primul prozator de expresie
ucraineană din România (1938 – 1980), Mihai Nebeleac – primul romancier ucrainean din România (1949 – 2003), Paul
Romaniuc şi Mihai Hafia Traista – membrii Uniunii Scriitorilor din România şi
Ucraina, scriitoarele pentru copii Marta Bota şi Maria Oprişan, mari oameni de
cultură precum Ivan Semeniuc, Mihai Cramar, Vasile Cureleac, Odarca Bout,
Andraşciuc Gheorghe şi mulţi alţii. Aici trăieşte unul dintre cei mai mari
artişti plastici contemporani Aurel Dan.
«M-am născut în satul în care
oamenii cântau, de la naştere şi până la moarte, – din leagăn până la sicriu –
cosind iarba sau prăşind porumbul, secerând hrişca sau strângând fânul,
culegând poamele sau depănuşind porumbul, – cântau tot timpul. Mama mă lua cu
ea mereu, astfel am învăţat o mulţime de cântece pe care, din păcate, astăzi nu
le mai cântă nimeni. Îmi aduc aminte şi de serile lungi de iarnă, în care ne
duceam împreună cu mama la şezători, unde de asemenea se cânta foarte mult...»,
mi-a spus Vasile Boiciuc într-un alt interviu, pe care i l-am luat în anul 2005
cu ocazia jubileului său şi aniversării a 25 de activitate artistică, an în
care se pregătea să organizeze în Rona de Sus un festival internaţional de
cântec popular. L-a şi organizat, iar în anul următor i-a fost confiscat acest festival
de către nişte «personulităţi» ale căror nume nu merită să fie pomenite aici.
Clasele primare, Vasile Boiciuc le
face la şcoala din cătunul Jidicia, unde învăţau simultan elevii claselor I-IV,
«eram vreo şapte-opt cu toţii», îşi aminteşte Vasile, iar de ciclul gimnazial
de la Şcoala Generală, vorbeşte cu mare bucurie: «diriginta noastră, doamna Irina
Craila se ocupa foarte mult de noi. Organiza diferite activităţi artistice,
brigăzi, scenete, piese de teatru, dansuri şi multe concursuri la care clasa
noastră lua aproape întotdeauna primul
loc. Într-adevăr, şi noi ne străduiam din răsputeri. Pot spune cu mândrie că am
fost coleg cu doamna Irina Petreţchi- Covaci, redactor la «Vilne slovo».
În
acea vreme cântam la mandolină în orchestra de mandoline condusă de
binecunoscuţii Mihai Mitriniuc şi Vasile Mihnea».
Când l-am întrebat pe Vasea dacă nu
i-a fost greu, fiind vorbitor de limba ucraineană, să cânte în limba română
fără acel accent specific ucrainenilor din Maramureş... fără a sta prea mult pe
gânduri mi-a răspuns:
«Nu mi-a fost greu, nici nu mi-am
dat seama cum am început să cânt cântece populare româneşti, fără ca cineva
să-şi dea seama că sunt de naţionalitate ucraineană. După terminarea
gimnaziului am învăţat în Negreşti-Oaş şi Baia Mare, în tot acest timp cântam,
atât în limba ucraineană, cât şi în cea română la diferite evenimente şi spectacole,
mai mărunte. Astfel, încetul cu încetul am fost invitat să cânt la nunţi, la
început în satele ucrainene, pe urmă şi în cele româneşti. Pe scenele mari, la
spectacole adevărate, am început să cânt din anul 1981, când Virgil Michiduţă
m-a invitat să cânt în ansamblul «Ţapinarii», pe care îl conducea atunci. Tot
atunci m-am înscris la Şcoala Populară de Artă din Sighetu Marmaţiei pe care am
absolvit-o în 1984».
La întrebarea mea, când şi-a dat
seama că este artist, Vasile răspunde cu modestie:
«Artiştii adevăraţi, sunt artiştii
mari, artiştii emeriţi, eu mă simt şi mă comport ca oricare om de rând. Doar că
am înţeles că am talent când în anul 1984 am primit premiul special al juriului
compus din Nicolae Sabău, Valeria Peter Predescu, Ana Hossu, Dumitru Buzoianu
şi alte mari voci ale cântecului popoular românesc. După acest eveniment am
început să fiu invitat la diferite festivaluri, la «Cântarea României» şi la
diferite turnee organizate de mari artişti cum ar fi Titiana Mihali, Sava
Negrean Brudaşcu, Nicolae Furdui Iancu, Ana Munteanu, Nicolae Mureşanu şi
alţii».
În anul 1984 Vasile Boiciuc se mută
în Baia Mare, unde cântă în ansamblul «Plaiurile Maramureşului», de multe ori
este invitat să cânte, individual, ca reprezentant al Maramureşului şi să participe
la diferite concursuri cum ar fi «Maria Lătăreţu» sau «Maria Tănase» dar şi la
multe altele organizate atât în capitală cât şi în alte mari oraşe: Piteşti,
Deva, Alexandria, Simeria, Cluj, Iaşi, Constanţa, Craiova, la care a obţinut
peste patruzeci de premii şi diplome şi aproape la toate locul întâi.
Despre perioada de după Revoluţia
din 1998 Vasile Boiciuc spune: «începând din 1999, am cântat individual,
acompaniat de «Orchestra maramureşană», de asemenea am înregistrat multe
cântece la studiourile radio, din Cluj, Iaşi, Craiova dar şi împreună cu
orchestra radio din Bucureşti, condusă de Paraschiv Oprea am înregistrat şapte
cântece. Am început să fiu invitat la diferite posturi de radio şi televiziune,
pentru dialoguri pe teme folclorice. În 1992 am colaborat cu ansamblul «Doina
Gorjului» împreună cu care am participat la un turneu în Ucraina şi Republica
Moldova. De asemenea am organizat multe spectacole umanitare, la care se
strângeau fonduri pentru oameni săraci, pentru nevăzători şi orfelinate. În
anul 2000 am înregistrat o casetă audio de colinde ucrainene şi am participat
la organizarea unui ansamblu care se numeşte la fel ca şi rubrica pe care o
conduc în publicaţia «Graiul Maramureşului»: «Flori de cântec românesc» în care
activează aproape toţi cântăreţii din Transilvania de Nord. Ansamblul a reuşit
deja să înregistreze un CD de colinde şi unul de muzică populară (din interviul
realizat în 2005 n. a.)».
La diferite emisiuni şi spectacole
televizate Vasea apare îmbrăcat într-un vechi costum popular din Rona de Sus
despre care vorbeşte cu mare mândrie: «sumanul cu ciucuri, care nu se mai
poartă din păcate, îl am de la văduva lui Mihai Popadiuc, mi l-a dăruit după
moartea acestuia, s-a cununat în el, dar ce este mai interesant este că acest
suman a fost confecţionat de către mama mea. Cămaşa este la fel de veche, din
cânepă bilită, căciula împodobită cu colier tradiţional din mărgeluţe, pe care
o mai poartă doar păstorii din «Viflaemul de crăciun», manşete înflorate,
chimir de cioban, cioareci şi obiele de lână, – acesta este costumul meu de
scenă. Odată, nu mai ţin minte în ce an, era pe timpul lui Ceauşescu, la
Drobeta Turnu Severin, organizatorii nu mi-au dat voie să urc pe scenă cu acest
suman, nerecunoscându-l ca fiind din zoana Maramureşului propunându-mi să
îmbrac un alt suman. Bineînţeles eu nici nu am vrut să aud de aşa ceva şi
atunci a intervenit doamna Maria Murărescu şi mi s-a permis să cânt în costumul
meu. Altădată, în 1992, în Sala Academiei Române nu mi s-a permis să urc pe
scenă din cauza numelui meu slav – Boiciuc. De această dată mi-a luat apărarea
folcloristul Pamfil Bilţiu.
Deşi suntem amândoi din aceeaşi
localitate, şi rude prin alianţă, pe Vasea Boiciuc l-am cunoscut abia în anul
1999 cu ocazia dezvelirii, în parcul Cişmigiu din Bucureşti, a monumentului
poetului naţional ucrainean Taras Hrihorovici Şevcenko. De atunci am rămas
prieteni, pot spune chiar – prieteni buni, deoarece pe Vasea îl interesau nu numai cântecul ci şi
literatura, arta plastică, folclorul... El însuşi semnează zeci de articole în
publicaţiile Uniunii Ucrainenilor din România, dar şi în presa locală
maramureşeană.
De multe ori Vasea Boiciuc este
neînţeles şi neapreciat la adevărata sa valoare, cum se întâmplă cu toţi
artiştii, poeţii şi scriitorii, mai ales de oamenii locului în care ne-am
născut. Dar asta este soarta tuturor marilor artişti...şi Vasea Boiciuc este un
mare artist!
IMAGINI DE LA PRIMA EDIȚIE 26-28 AUGUST 2006
A FESTIVALULUI-CONCURS DE INTERPRETARE FOLCLORICĂ «RONIȘOARĂ, APĂ LINĂ» FONDAT DE VASILE BOICIUC ROGNEANU