Ca un trăsnet din cerul senin

CA UN TRĂSNET DIN  SENIN

(Tradecere din limba ucraineană de Pablo Romaniuc)

Mihaylo Traista a apărut în literatura ucraineană din România ca un trăsnet din cerul senin.

La început nu ştiam mare lucru despre el, deşi ne-am întâlnit de câteva ori, ba chiar am vorbit despre una, despre alta…

Nici atunci când a trimis, pentru prima oară, la redacţia revistei “Naş holos” câteva poezii, n-a scris nici un cuvânt despre sine. Poeziile meritau cu prisosinţă să fie publicate. De atunci creaţiile literare a lui Myhailo Traista sunt nelipsite din paginile publicaţiilor UUR: “Naş Holos”, “Ukraynskyi visnek”, “Novyi vic”, “Curierul ucrainean”, iar eu am devenit pentru Mihaylo Traista naşul de botez în literatură şi un confrate credincios.

Mihaylo Traista nu este doar un poet talentat, ci şi un talentat grafician. Aproape în toate numerele publicaţiilor mai sus amintite apar lucrările sale de grafică, însoţind propriile-i creaţii literare, dar şi creaţiile altor autori.

Culegerea de poezii a lui Mihaylo Traista “Simfonia ierbii de mătase” (Editura Mustang, Bucureşti, 2001) ni-l prezintă pe autor ca pe un liric fin, dar şi ca pe un umorist plin de spirit.  Umorul  sănătos şi-l extrage din nesecatele izvoare al folclorului ucrainean.

Mihaylo Traista e un poet bilingv, deoarece el scrie şi publică atât în ucraineană, cât şi în română. Timpul va arăta cum va rămâne el în amintirea generaţiilor viitoare - ca poet de expresie ucraineană, sau ca poet de expresie română. În oricare dintre cazuri, el va dăinui în amintirea generaţiilor ca un poet adevărat, deoarece este un talent înnăscut, iar pe deasupra îi place să asude pe ogorul literar şi eu sunt sigur că Mihaylo Traista un va îngropa talantul primit, ci-l va înmulţi.

Mihaylo Traista este privighetoarea poznaşă a Maramureşului, iar râsul şi trilul său sunt două emisfere artistice între care migrează cocorii pentru a se reîntoarce la cuiburile natale, timpul şi destinele dialoghează cu drumeţii, istoria notează cu sârguinţă în letopiseţurile sale cele întâmplate, când armele tac, muzele vorbesc, spunându-ne şi că e mai demn să mori în picioare, decât să trăieşti în genunchi.

Pentru mine, Mihaylo Traista va rămâne – Figaro sus, Figaro jos – un poet în Dumnezeiasca grădină a poeziei şi un artist în lumea culorilor şi a pensulei. Aşa mi-l închipui eu întotdeauna - cu condeiul într-o mână şi cu pensula în cealaltă, în timp ce gândurile îi strălucesc, iar cuvintele lui deschid ferestrele spre poezia universală. Mihaylo Traista este, pentru mine, un bărbat neînfricat, un haiduc al Maramureşului, care leagă capetele lumii într-un nod gordian, eliberând din colivii de aur păsări albastre, care duc pe aripi ninse de dor poeme, ca oamenii să se bucure chiar şi când sufletul le e brăzdat de tristeţi.

Ştefan Tcaciuc

(Cuvânt despre confraţi,

Editura Mustang,

Bucureşti, 2000 )