Amintiri cu Ioan Covaci

«Auzi mama cânii latră...» 

«Îmi place cum scrii, dar mai ales cum îţi botezi articolele...», chiar aşa a spus: «cum îţi botezi articolele...» Ţin minte de parcă a fost ieri, deşi trecuseră peste zece ani de atunci. Mi-a propus o pagină de umor la revista «Curierul ucrainean», al cărei redactor era. Pagina a «botezat-o» chiar el: «Din desaga lui Mihai Traista» (a apărut timp de patru ani).
Atunci la redacţia «Curierului ucrainean» de pe Calea Victoriei, la un pahar de horincă de Maramureş, cu o bucată de slană afumată în faţă, împreună cu marele grafician Vasile Socoliuc pe care îl cunoşteam mai demult, pot spune că am găsit în persona scriitorului, traducătorului şi gazetarului Ion Covaci un mare îndrumător şi ocrotitor. Poate asta se datora şi faptului că aveam un prieten comun, pe cel mai «barbar» poet din nord, pe dragul de Echim, Echim Vancea.
Pe urmă ne-am întălnit de nenumărate ori, la redacţie, aproape de fiecare dată ieşeam la o bere, mă fotografia cu telefonul mobil, pe urmă îmi trimitea pozele pe e-mail însoţite întotdeauna de câteva rânduri haioase. Îi plăcea foarte mult să fotografieze şi întotdeauna găsea ceva interesant de fotografiat.
De câteva ori m-a invitat la restaurantul de la Uniunea Scriitorilor, unde mă prezenta prietenilor săi ca pe «un prozator care promite...», mi-a dat şi recomandare scrisă pentru Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti. Odată încerca să mă prezinte lui Breban, bineînţeles că Breban nu prea avea chef, ceea ce l-a necăjit un pic. Demulte ori mă ruga să-i cânt un vechi cântec din Maramureş: «Auzi mamă cânii latră/ iară îs străini la poartă./ Auzi mamă câni bat/ iară îs străini în sat», îi plăcea foarte mult acest cântec. Îi plăceau şi textele mele «încărcate (spenea el) atât cât trebuie de moroşenisme», mai ales piesa «Ibovnice cu ochii de Maramureş» care a fost pusă în scenă de regizorul Ioan Nicolae Popaoc, din păcate Ioan Covaci a privit-o de undeva de sus, din veşnicie, unde traduce în limba îngerilor pe marii clasici ai literaturii ruse şi ucrainene.
Odihneşte-te în pace maestre! Şi de cîte ori vei privi spre pământ, io ţi-o cânta «Auzi mamă cânii latră...»